Elena Băsescu, ATAC DUR la liberali: Spun nu unei alianţe cu PNL. E un partid extremist

17 03. 2013, 16:01

Domnul Vasile Blaga ne propunea o alianţă cu PNL. Eu zic nu unei astfel de alianţe, o alianţă cu un partid extremist, o alianţă cu un partid care nu respectă valorile de dreapta, o alianţă cu un partid care nu respectă statul de drept. Cred că PDL are alt drum. Ce ne propune de fapt actuala conducere? Ne propune o alianţă cu PNL. Întrebarea este: ne propune să-l susţinem şi pe Crin Antonescu la viitoarele alegeri prezidenţiale? Ne propune cumva să dizolvăm PDL în PNL? De ce vrea conducerea PDL să sacrificăm istoria de peste 20 de ani a Partidului Democrat Liberal şi să-l ajutăm pe domnul Crin Antonescu să-şi treacă pe cărţile de vizită funcţia la care visează zi şi noapte, cea de preşedinte? Eu cred că nu acesta este drumul PDL„, a spus Elena Băsescu, citată de Mediafax.

Ea a adăugat că crede că PDL trebuie să fie „un partid al victoriilor”, „care poate să stea pe propriile picioare”, invitându-i pe cei prezenţi să o susţină pe Elena Udrea la Convenţia Naţională din 23 martie.

La Convenţia din 23 martie o să vă rog să votaţi împotriva dispariţiei acestui partid, adică pe Elena Udrea. Elena Udrea este susţinută de foarte mulţi bărbaţi de la noi din partid care au încredere în ea, nu acelaşi lucru îl putem spune despre femeile din prima linie de conducere a partidului”, a arătat Elena Băsescu.

Ulterior, ea a declarat presei că prezenţa sa la Târgu Mureş reflectă susţinerea sa şi a preşedintelui Traian Băsescu pentru Elena Udrea, precum şi dorinţa de a fi alături de cea care a sprijinit-o în campania pentru alegerile pentru Parlamentul European din 2009.

Elena Băsescu a însoţit-o, la Târgu Mureş, pe Elena Udrea la prezentarea moţiunii cu care candidează la şefia PDL.