Epidemia de rujeolă înregistrează 4.881 de cazuri, dintre care 22 de decese

21 04. 2017, 12:34

Astfel, până în 21 aprilie au fost raportate 4.881 de cazuri, din care 22 de decese (şase în judeţul Timiş, cinci în judeţul Arad, cinci în judeţul Dolj, trei în Caraş-Severin, câte unul în judeţele Călăraşi, Satu Mare şi în Bucureşti).

Cazurile de rujeolă s-au extins în 38 de judete, cele mai multe în Caraş Severin – 943, Timiş – 903, Arad – 831, Mureş – 346, Dolj – 333, Sibiu -170, Călăraşi – 152, Alba -130, Bistriţa Năsăud – 129, Satu Mare – 128 şi Hunedoara – 126, în restul judeţelor înregistrându-se sub o sută de cazuri.

Din totalul celor 4.881 de cazuri, 4.696 sunt persoane care nu au fost vaccinate niciodată, 129 au primit câte o doză, 49 au primit două doze, iar pentru şapte persoane nu este cunoscută situaţia vaccinală.
Cei mai mulţi nevaccinaţi, 1.891, sunt copii cu vârste între 1 şi 4 ani, 888 au sub un an, 868 – între 5 şi 9 ani, 366 – între 10 şi 14 ani, iar 243 – între 15 şi 19 ani.

Citeşte şi Un bebeluş de 3 luni a decedat din cauza rujeolei