Este sigur, Simona Halep îşi păstrează locul 1 în lume şi după Wimbledon. Wozniacki a fost eliminată

05 07. 2018, 16:51

Simona Halep are deja un avans de 800 de puncte faţă de a doua clasată în clasamentu WTA, însă diferenţa ar putea creşte chiar la 2.700 de puncte dacă Simona va câştiga turneul. De asemenea, sunt şanse foarte mari ca Simona Halep să fie cap de serie numărul 1 şi la US Open.

Pe lângă Halep, din cele opt românce care au început competiţia, a mai rămas în concurs doar Mihaela Buzărnescu. Aceasta s-a calificat astăzi în turul trei, după 6-0, 6-3 cu Katie Swan. Următoarea sa adversară va fi însă o jucătoare din Top Ten, Karolina Pliskova, care a scos-o din concurs cu un dublu 6-3 pe Victoria Azarenka.

Joi reintră în arenă Simona Halep, care va juca pentru calificarea în turul trei împotriva jucătoarei chineze Saisai Zheng.