EXCLUSIV Dana Budeanu, în conflict cu Arafat din cauza lui Oprescu: „Doctorul Oprescu este în continuare internat la Matei Balş, nu a fost externat, aşa cum a transmis spitalul. Încetaţi să mă faceţi mincinoasă”

Dana Budeanu a răbufnit după ce DSU a acuzat-o, printr-un comunicat, de fake news. Conflictul a pornit de la faptul că designerul a afirmat că Sorin Oprescu s-ar afla internat la Institutul Matei Balş, în secţia ATI, fiind infectat cu coronavirus, informaţie pe care DSU a negat-o.

20 sept. 2021, 23:23
EXCLUSIV Dana Budeanu, în conflict cu Arafat din cauza lui Oprescu: „Doctorul Oprescu este în continuare internat la Matei Balş, nu a fost externat, aşa cum a transmis spitalul. Încetaţi să mă faceţi mincinoasă”

Printr-un comunicat, reprezentanţii DSU o contrazic pe Dana Budeanu, susţinând că Sorin Oprescu a fost externat sâmbătă. În emisiunea Punctul culminant, Dana Budeanu a negat informaţiile venite de la DSU, afirmând că este în permanentă legătură cu soţia lui Sorin Oprescu, care i-a transmis că acesta este în continuare internat.

Medicul Adrian Marinescu a intervenit în emisiunea lui Victor Ciutacu, afirmând că Sorin Oprescu a fost externat sâmbătă. Victor Ciutacu a luat legătura cu soţia lui Oprescu, iar aceasta a infirmat informaţia conform căreia soţul ei ar fi fost externat.

Este în continuare internat la Matei Balş, dar nu la ATI, ci pe secţie obişnuită„, i-a transmis aceasta, printr-un sms, moderatorului.

Citeste si Raed Arafat, anunţ despre închiderea şcolilor: „Dacă opresc Educația complet pentru al doilea an consecutiv, s-ar putea nici anul viitor să nu avem școală”

Dana Budeanu, în conflict cu Arafat din cauza lui Sorin Oprescu

Sorin Oprescu este internat la Matei Balş şi în continuare. Am încredere în dr. Cercel că va face tot ce se poate pentru domnul Oprescu. 

Cum sunt pline paturile de ATI când 35% din populaţie e vaccinată? Comunciatul dvs în care sunt acuzată că am minţit este o mizerie. Oamenii cred ce spun eu, şi nu ce spun dvs, e din cauza dvs. Dacă oamenii mă cred pe mine, este pt că ce spun eu se-ntâmplă, ceea ce spuneţi dvs nu. Dacă eu am o influenţă mai mare decât tot statul ăsta, cum puteţi să spuneţi că eu sunt cauza faptului că oamenii nu se vaccinează.

Cum să spun aşa ceva? Eu mi-am vaccinat copiii pe schema obligatorie. Cunosc foarte mulţi oameni care s-au vaccinat antigripal. Şi cu alea te vaccinai, te infectai, unii se infectau, alţii nu. Cum se-ntâmplă şi acum.

Eu pot să vorbesc, eu sunt un cetăţean normal. În alte ţări sunt oameni care au opinii diferite de cele ale autorităţilor, toată lumea vorbeşte, nu este nicio problemă. Ăia prin ţările alea, au 80-90% vaccinaţi. 

Eu nu sunt antivaccinistă, încetaţi cu astea. V-am întrebat care este originea virusului pentru care s-a făcut vaccinul? Dvs aveţi pretenţia, desconsiderând o naţie. Oamenii nu sunt informaţi corect, pun întrebări. 

Dl Arafat, nu am comunicat foarte multe informaţii pe care le am. Eu sunt un om care respectă foarte multe informaţii care ar putea dezechilibra sistemul. Eu sunt câţi internaţi sunt la ATI milimetric acum,. Nu am spus câţi sunt, nu am spus câţi sunt vaccinaţi. În loc să ieşiţi şi să spuneţi: Avem o situaţie, se infectează şi vaccinaţii, hai să vedem ce facem. Haideţi să ne unim toţi.

Dle Arafat, vă rog să intraţi pe aplicaţia mea să vedeţi cine scrie acolo, plângeţi în hohote. Să vedeţi ce informaţii am, uitaţi-vă ce probleme sunt în spitale, cum scriu acolo medici din toată ţara, cum scriu medici de la ATI, cum funcţionează spitalele. Eu nu pot ajuta oamenii, eu le spun doar adevărul. Pentru că în momentul în care într-o situaţie limită cum e asta ai adevărul, ai linişte cât de cât.

Eu încerc să liniştesc populaţia care a ajuns la paroxism. Aţi ţinut populaţia în frică, eu le dau linişte. Frica instalată în oameni omoară. A ajuns să funcţioneze subconştientul. Tu nu mai poţi să faci febră, că ai covid„, a spus Dana Budeanu în emisiunea lui Victor Ciutacu.

Citeste si Toţi angajaţii ar putea fi obligaţi să se vaccineze, după model italian. Anunţul lui Arafat

DSU se dezice de informaţiile lansate de Dana Budeanu

Redăm, în cele ce urmează, comunicatul DSU referitor la presupusul fake news lansat de Dana Budeanu în spaţiul public:

Vă transmitem precizarea DSU cu privire la materialul video apărut astăzi, 20 septembrie 2021, în spațiul public:

Ca urmare a unor informații diseminate opiniei publice astăzi, 20 septembrie 2021, de către Dana Budeanu, într-un material video, regăsit pe o rețea de socializare, pe contul oficial Știri pe Surse, conform cărora apare afirmația “La Floreasca, la ATI, atenție populație, joi, la închiderea zilei, 11 internați, dintre care 7 dublu vaccinați”, pentru o corecta informare a opiniei publice precizăm că cele prezentate de persoana amintită anterior se înscriu în spectrul informațiilor false, de tip fake news. În scopul probării acestor afirmații precizăm următoarele:

Luând la cunoștință aceste informații, Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) a solicitat date Spitalului Clinic de Urgență București “Floreasca” despre situația pacienților internați în secția ATI destinată COVID-19, operaționalizată în cadrul spitalului.

DSU se delimitează ferm de aceste informații , care stârnesc controverse, confuzie și destabilizează întregul proces de vaccinare, producând neîncredere și panică, atât printre persoanele imunizate cu schema completă de vaccin anti COVID-19 cât și printre persoanele nevaccinate sau care sunt în curs de imunizare completă prin vaccin.

Astfel, conform celor precizate de Spitalul Clinic de Urgență Floreasca , de la debutului valului 4 până în prezent, în secția ATI-SCUB Floreasca au fost internați un total de 15 pacienți dintre care 4 fiind vaccinați cu schemă completă. Totodată, pacienții vaccinați au vârste cuprinse între 72-84 ani și prezintă comorbidități de tipul: boli cardiace, diabet zaharat tip II, hipertensiune arterială, boală renală în program de hemodializă și imunosupresie. Toți pacienții se află la mai mult de 6 luni de la finalizarea schemei de vaccinare. La acest moment, în cadrul secției au rămas 11 pacienți, dintre care doar 3 cu schemă completă de vaccinare, în categoria și comorbiditățile descrise anterior.

Reamintim faptul că în urma raportului elaborat de către INSP pentru perioada 6-12 septembrie 2021, 95,2% din decesele înregistrate au fost la persoane nevaccinate, iar 3% la persoane vaccinate cu schema incompletă. Totodată, în același interval de timp, 77,6% din cazurile confirmate au fost înregistrate la persoane nevaccinate. Raportul INSP mai arată că de la începutul pandemiei până în prezent 85,9% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 ani iar 94,6% din persoanele decedate aveau cel puțin o comorbiditate asociată.

Totodată, persoana amintită anterior afirmă faptul că o altă persoană publică, vaccinată complet este internată intr-o secție ATI. Această afirmație este de asemenea, falsă, persoana respectivă, pozitivă COVID-19 nu s-a aflat într-o secție de terapie intensivă, ba mai mult a fost externată în cursul zilei de sâmbătă, conform celor precizate de medicii unității spitalicești.

Ca o nota definitorie, fiind vorba despre vaccinare, adresăm un nou apel tuturor cetățenilor să se informeze din surse oficiale, să urmărească analizele efectuate de specialiștii din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică, date oficiale care sunt prezentate pe site-ul oficial INSP, respectiv informările zilnice furnizate de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Suntem în plin val 4 al pandemiei, în care presiunea pe sistemul medical este evidentă, unde personalul medical depune eforturi considerabile în scopul salvării de vieți și unde autoritățile competente în gestionarea pandemiei de COVID-19 conlucrează eficient, permanent și continuu în depășirea acestei situații dificile cu care o lume întreagă se confruntă, în ultimul an și jumătate.”