Explozie într-un bloc de garsoniere din Braşov din cauza unei acumulări de gaze

26 02. 2017, 07:36

Explozia s-a produs duminică dimineaţă, la ora 7.00, într-o garsonieră aflată la parterul unui bloc de pe strada Soarelui, din municipiul Braşov, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov. Deflagraţia nu a fost urmată de incediu, însă geamurile şi uşile garsonierei au fost distruse de suflul exploziei.

În locuinţă, se afla o bătrână de 74 de ani, care a scăpat fără să fie rănită, însă a suferit un atac de panică şi a primit îngrijiri medicale.

„La faţa locului, s-au deplasat o autospecială cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD. Proprietara locuinţei a suferit un atac de panică. Nu au fost afectate şi alte apartamente şi nu a fost nevoie de evacuarea locatarilor”, a declarat Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Braşov.

Din primele cercetări a reieşit că explozia s-a produs, cel mai probabil, din cauza unor acumulări de gaze.

Citeşte şi Explozie la o uzină chimică din Uzbekistan. Există „victime umane”