Farsă la radio pentru a afla starea lui Kate. Ce glumă proastă au făcut doi prezentatori britanici

RomaniaTV.net
05 12. 2012, 21:43

Nici măcar prezentatorilor nu le-a venit să creadă, atunci când li s-a făcut legătura în salonul lui Kate. Aici o asistentă vizibil emoţionată le-a dat detalii despre starea prinţesei.

„Doarme. A avut o noapte liniştită, iar somnul îi face bine. I s-au administrat nişte fluide, pentru rehidratare. Era destul de deshidratată atunci când a venit”, a spus asistenta.

Mai mult, asistenta le-a recomandat celor doi să o viziteze pe ducesă după ora 9 dimineaţa şi că prinţul William a plecat în jurul orei 9 seara.

Postul de radio a dat publicităţii un comunicat prin care şi-a cerut scuze, în timp ce purtătorul de cuvânt al prinţului William a refuzat să comenteze.

Între timp, Kate a fost vizitată în a treia zi de când se află în spital de sora şi fratele său. Potrivit medicilor, ea se simte bine, dar va rămâne internată câteva zile.