Federaţia Coaliţia pentru Educaţie: „Învăţământul are nevoie de 6% din PIB”

Federația Coaliția pentru Educație a transmis, joi, printr-un comunicat de presă, că a luat act de lista de revendicări care a stat la baza protestului profesorilor de miercuri, 1 iunie.

02 iun. 2016, 09:19
Federaţia Coaliţia pentru Educaţie: „Învăţământul are nevoie de 6% din PIB”

Susținem și noi că este nevoie de alocarea a 6% din PIB pentru educație, considerând, în primul rând, că o țară care nu investește în educație nu are viitor. Credem în echitate, într-un interes comun, mai presus de interese individuale trecătoare și considerăm că echitatea din sistemul de salarizare trebuie să se reflecte în accesul egal la aceeași calitate a educației primite de toți copiii din România„, potrivit comunicatului de presă.

Federaţia susţine că profesorii trebuie să fie mult mai bine plătiți, „ca o formă de respect a profesiei și ca o formă de investiție”.

Ministerul Muncii a prezentat sindicatelor o soluție documentată care să rezolve disfuncționalități existente deja în sistem, au fost propuse trei scenarii și a fost aleasă o soluție care poate fi suportată financiar în contextul de organizare și funcționare ale sistemului actual. (…) Solicitarea noastră este ca sistemul de salarizare din Educație – vorbim de cea mai mare familie ocupațională din România – este să aibă logică, să fie fundamentat pe un set de principii și valori, să rezolve parte din nevoia de calitate și să fie transparent și asumat la nivel de țară, cu participarea activă a sindicatelor din educație„, se mai arată în document.

Federația Coaliția pentru Educație își exprimă disponibilitatea de a contribui la un proces transparent de dezbatere despre principiile care stau la baza salarizării și cadrului mai larg de finanțare a educației din România. „Ultimii ani au însemnat multe abuzuri – inclusiv reducerea de 25% ”peste noapte” a salariilor, dar și multe negocieri netransparente purtate în spatele unor uși închise„, potrivit comunicatului.

Federaţia propune „corelarea cu rezultatele dovedite (întelese ca progres școlar) a unei părți din salariul în plată”. „Că se vor numi sporuri, salarii de merit, granturi care recompensează rezultatele obținute de școli, este nevoie de măsuri combinate care să contribuie la atenuarea disparităților dintre comunitățile sărace față de cele bogate, dintre rural și urban, care să recompenseze acele școli care, prin cultura lor, facilitează incluziunea celor vulnerabili, fie ei copii de altă etnie decât cea majoritară sau copii cu cerințe educaționale speciale„, susţine Federaţia.

Organizaţia susţine că este nevoie de transparență, revizuirea sistemului de finanțare per elev și introducerea unor mecanisme care să compenseze disparitățile existente, descentralizare și soluții locale şi prioritizarea strategică a politicilor publice, în contextul unor resurse limitate.

Dacă problemele din Educație nu sunt adresate strategic, România va continua să caute mulți ani de acum încolo loc în anvelopa bugetară, cu proteste pe stradă sau fără. Bugetul se construiește din muncă cu valoare adaugată mare, nu din sărăcie în muncă, iar a genera mai multă valoare și aceasta presupune o educație de cât mai bună calitate pentru fiecare cetățean. Tocmai de aceea, în acest context, potrivit misiunii sale, Coaliția pentru Educație își asumă să contribuie la asigurarea unui cadru neutru și transparent de dezbatere„, se mai arată în comunicatul citat.