Femeie de 70 de ani, găsită carbonizată în locuinţa cuprinsă de flăcări din judeţul Timiş

10 12. 2016, 12:11

Pompierii au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea Maşloc, din judeţul Timiş.

„Am intervenit cu trei autospeciale cu 12 subofiţeri şi un ofiţer. Este vorba despre o casă din localitatea Maşloc, care a ars puternic”, a declarat Mugurel Ioja, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Banat, citat de news.ro. 

Pompierii au găsit, în timp interveneau pentru stingerea flăcărilor, trupul carbonizat al unei femei de aproximativ 70 de ani.

După aproximativ două ore, pompierii au reuşit să stingă focul, iar în prezent fac cercetări pentru a stabili cauza incendiului.