Fiica lui Marius Teicu a murit după o grea suferinţă

02 08. 2017, 09:12

Patricia Ţeicu, fiica lui Marius Ţeicu a murit miercuri dimineaţă. Fata compozitorului s-a stins din viaţă după o lungă luptă cu cancerul, pe care credea că a reuşit să îl învingă în urmă cu doar câteva luni.

Aproape un an s-a luptat Patricia Ţeicu pentru însănătoşire, iar până la urmă miracolul apăruse în viaţa fetei. Cu ajutorul medicilor şi a celor care au donat sânge pentru ea, a reuşit aparent să învingă leucemia.

„Am renăscut. Mă rog în fiecare dimineaţă pentru cei care au donat sânge şi m-au ajutat.(…) Medicii au zis prima dată că am tuberculoză, iar apoi leucemie. Am făcut chimioterapie un an întreg. Dumnezeu mi-a dat doi copii ca să-i fac mari, aşa că am luptat să mă fac sănătoasă”, spunea Patricia Ţeicu, pentru cei de la Cancan.ro.

Deşi s-a ţinut tare de dragul fiicei sale, Marius Ţeicu a suferit teribil şi s-a rugat ca singurul său copil să învingă teribila boală.

„Sunt sensibil şi orice chestie care se întâmpla în familie, dacă era cineva bolnav, nu mai puteam să fac nimic. Întotdeauna familia a fost pe locul 1, e singurul copil… tată de fată, mă înţeleg extraordinar, întotdeauna m-am înţeles extraordinar, foarte bine cu ea”, spunea Marius Ţeicu.

Patricia Ţeicu a fost căsătorită cu actorul Dan Rădulescu căruia i-a daruit doi copii, de 7 şi 10 ani.

Vezi si: Fiica lui Marius Ţeicu a slăbit mult după transplantul medular. Cum arată Patricia acum FOTO