Florin Cîţu: „România vinde vaccin anti-COVID mai multor ţări. În Danemarca vindem un milion de doze” VIDEO

28 06. 2021, 23:49

Florin Cîţu a fost întrebat luni ce se va întâmpla cu dozele de vaccin anti-COVID-19 care urmează să expire.

„Avem aceste statistici. O parte dintre doze au fost exportate. Nu dintre cele care urmau să expire acum pe 30, poate şi din cele care urmau să expire acum pe 30, dar există o analiză a tuturor, avem un contact cu mai multe ţări pentru a exporta, pentru a dona. În fiecare zi primim cereri. Ştiţi foarte bine că în Danemarca o să trimitem mai multe. În Danemarca vindem. Vindem în mai multe ţări. Cred că un milion de doze în Danemarca. Ministerul Sănătăţii are toate cifrele”, a spus Cîţu., conform Agerpres.

Este vorba de vaccin Pfizer, care va fi vândut la preţul de achiziţie.

Florin Cîţu: „Am atins cea mai importantă ţintă, ieri în Bucureşti nu a fost nicio persoană infectată”

„Când a fost făcută strategia pentru UE, toate ţările au avut aceeaşi strategie. S-au contractat mai multe pentru că trebuia să ajungem în acelaşi moment în care vindeam în alte ţări şi strategia este de a vinde la preţul de achiziţie”, a afirmat premierul.

Ţinta vaccinării, potrivit şefului Guvernului, este eliminarea pandemiei.

„Am atins cea mai importantă ţintă. Ştiţi foarte bine că ieri, în Bucureşti, în 24 de ore nu a fost nicio persoană infectată. Ţinta vaccinului este aceea de a elimina pandemia şi ţinta este atinsă”, a declarat premierul.

Citeşte şi: Guvernul va aproba PAŞAPORTUL COVID. Cum vor putea călători românii în Uniunea Europeană cu certificatul digital COVID de la 1 iulie