Florin Cîţu, veşti „excelente” pentru toţi românii: „Economia a răspuns perfect la măsurile implementate de Guvern”

RomaniaTV.net
09 09. 2020, 08:17

”Veşti excelente pentru toţi românii! Economia României a răspuns perfect la măsurile implementate de Guvernul PNL! Investiţiile mai nete în economie mari în trimestrul II şi semestrul I din 2020 faţă de aceeaşi perioadă din 2019. Doar Guvernul PNL a investit cea mai mare suma din ultimii zece ani în primul semestru şi se vede”, a scris, miercuri, pe Facebook, Florin Cîţu.

Ministrul a mai spus că „pariul guvernului PNL pe investiții este confirmat de date oficiale”. „Datele prezentate azi de INS susțin fară dubii scenariul revenirii economiei în „V” începând cu trimestrul III.

Am implementat o politică fiscală anticiclică, prudentă și responsabilă, iar datele confirmă că am ales cea mai bună strategie. În continuare este nevoie și de dobânzi reale zero sau chiar negative pentru a menține acest ritm. Nu am dubii că așa se vă întâmplă”, a scris Cîţu pe Facebook.