Floyd Mayweather şi-a luat revanşa

RomaniaTV.net
14 09. 2014, 05:05

Floyd Mayweather, sportivul cel mai bine plătit din lume, a înregistrat, la 37 de ani, cea de-a 47-a victorie în tot atâtea meciuri disputate (26 înainte de limită). Americanul nu a mai lăsat, de această dată, nicio umbră de îndoială în privinţa învingătorului, aşa cum s-a întâmplat după prima sa luptă cu Maidana, disputată în luna mai.
Cu excepţia reprizei a 4-a, Mayweather a câştigat toate rundele şi i-a dat o lecţie de realism şi de precizie adversarului său, cu şase ani mai tânăr. Maidana, care promisese că-i va provoca prima înfrângere lui Mayweather, pe care l-a calificat drept „plângăcios”, nu a reprezentat niciun moment un pericol pentru „Money”, aşa cum este supranumit campionul din Statele Unite.
Argentinianul chiar a încercat să-l muşte de mână pe adversarul său, în repriza a 8-a, conform spuselor lui Mayweather, care a primit pentru acest meci o bursă de 32 milioane dolari (24,5 milioane euro), la care se adaugă drepturile de televizare.