Focar de VARICELĂ la un liceu din Reşiţa

31 10. 2014, 17:11

În urma unui control derulat de inspectorii de specialitate ai Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Caraş-Severin, la Liceul de Artă Sabin Păuţa din Reşiţa au fost confirmate 12 cazuri de varicelă. Acestea fac parte dintr-un focar cu manifestare mai veche la această instituţie de învăţământ„, a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Caraş-Severin, Daniel Botgros, potrivit Agerpres.

În prezent, DSP Caraş-Severin, împreună cu medicul şcolar, supraveghează epidemiologic liceul până la stingerea focarului. Elevii afectaţi, afirmă reprezentanţii DSP, atunci când se întorc la şcoală, după însănătoşire, au obligaţia să prezinte medicului şcolar documentul medical eliberat de medicul de familie.

Potrivit directorului executiv al DSP Caraş-Severin, dr. Dragoş Luca, măsurile instituţiei în ceea ce priveşte cazurile de varicelă vor fi adaptate în funcţie de evoluţia ulterioară a îmbolnăvirilor.

Perioada de incubaţie a virusului care provoacă varicela este de 21 de zile.

CITEŞTE ŞI: Focarul de hepatită A din comunitatea de romi din Buzău a luat amploare