Fost jucător la Real Madrid arestat pentru tentativă de omor

RomaniaTV.net
18 01. 2020, 08:20

Poliţia din Atena anchetează un caz din data de 7 ianuarie, atunci când doi oameni mascaţi au deschis focul asupra fostului internaţional sârb Darko Kovacevic (46 de ani) în afara casei sale din capitala elenă.

Cotidianul sârb Telegraf, citat de Marca, notează că poliţia elenă suspectează că în spatele tentativei s-ar afla fostul fundaş stânga al lui Real Madrid şi al Naţionalei Spaniei, Raul Bravo.

Acesta ar fi capul unei reţele care truchează meciuri în primele două ligi spaniole, iar atacul asupra lui Kovacevic ar fi fost, de fapt, doar un avertisment, probabil chiar cu gloanţe oarbe.

Conform cotidianului sârb, ipoteza este întărită de faptul că poliţiştii eleni au găsit maşina din care s-a tras, care era arsă, dar nu şi vreun glonţ la faţa locului, în maşină sau în jurul ei.