Fost şef ANAF: „1,5 milioane de contribuabili înghesuiţi la ghişeele Fiscului”. Ce trebuie să plătiţi pentru veniturile din 2017

RomaniaTV.net
10 01. 2018, 09:42

La finele anului trecut, ANAF a emis aproximativ 300.000 de decizii de impunere pentru contribuția la fondul de sănătate datorată de persoane fizice pe anul 2012 și care s-ar fi prescris începand cu 1 ianuarie 2018. De ce nu s-au emis aceste decizii vreme de aproape cinci ani este o întrebare care va rămâne, ca multe altele, fără răspuns. Probabil pentru a se acumula dobânzi și penalități care, în foarte multe cazuri, depășesc valoarea sumei datorate sau pretins datorate.

„Aceste câteva sute de mii de contribuabili vor trebui să se deplaseze la ghișeele ANAF de pe raza teritorială a domiciliului stabil pentru plata sau clarificarea sumelor CASS datorate (doar o infimă parte dintre ei ar putea fi deja inregistrați informatic în Spatiul Privat Virtual). Și, de parca nu le ajungea haosul provocat de numărul impresionant al celor deja plimbați pe la ghișeele ANAF, odată cu aparitia OUG 79/2017, toate persoanele fizice care au obținut venituri în 2017, altele decât cele de natură salarială și care depășesc nivelul a 12 salarii minime pe economie, au obligația declarării și plății contribuțiilor sociale pentru pensii și sănătate. După știinta mea, sunt cu mult peste un milion de contribuabili care obțin astfel de venituri: circa 600.000 obțin venituri din chirii și arendă, vreo 400.000 din activități independente/profesii libere (avocați, consultanți, mici meseriași etc.), vreo 100.000 din investiții (dividente, tranzactionare acțiuni etc.) și alte câteva mii care obțin venituri din jocuri de noroc sau alte surse. Peste 80% dintre aceștia au obținut venituri lunare mai mari decât salariul minim și, chiar dacă au și calitatea de salariați cu carte de muncă, vor trebui să se deplaseze la ghișeele ANAF. Colac peste pupăză, cei care aveau venituri fără a fi salariați și trebuiau să depună declarația în luna mai, sunt obligați acum să o depună până la 31 ianuarie!!! Foamea de bani, disperarea și mediocritatea PSD-istă inghesuie milioane de români, cu forța, la ghișeele ANAF”, scrie Gelu Diaconu pe Facebook, avertizând că există riscul blocării totale a activității acestei instituții.