Fukushima a transformat Pacificul într-un cimitir. 98% din fundul oceanului este acoperit de cadavre

12 06. 2014, 10:06

National Geografic a declanșat un amplu reportaj cu privire la ceea ce se petrece în Oceanul Pacific, scrie efemeride.ro. Dacă în 2012, nu departe de momentul în care centrala nucleară de la Fukushima a intrat în colaps, oceanul era plin de vietăți marine, iar rata mortalității era de dor 1%, anul acesta lucrurile s-au schimbat dramatic și par a nu fi reversibile.

Citeşte şi Fukushima: Japonia va crea un zid de gheaţă subteran pentru a bloca apa contaminată

Studiul a fost publicat în revista americană de specialitate, Proceedings of National Academy of Sciences. și pare să nu facă nicio trimitere directă la Fukushima, dar este greu de imaginat ca o legătură să nu existe în condițiile în care zilnic se varsă în ocean milioane de litri de apă radiată.

Zona care a fost analizată se află la circa 150 de kilometri de țărmul californian și este situată între orașele Santa Barbara și Monterey. Straniu este că acest studiu nu a avut niciun impact asupra opiniei publice de parcă transformarea Oceanului Pacific într-un imens cimitir este o banalitate. Cu atât mai mult, presa nu a reacționat în niciun fel și știrea a rămas suspendată între ignoranță și toleranță.

Citeşte şi Dezastrul ecologic de la Fukushima: Cantitate mare de cesiu radioactiv, în apropiere de Oceanul Pacific

Chiar dacă guvernul american, cât și cel japonez, încearcă să ascundă adevărul despre drama pe care o cauzează Fukushima, lucrurile vor ieși la iveală în viitorul apropiat. Atunci, probabil că va fi târziu pentru a salva un ocean care s-a transformat rapid într-un cimitir și în care nu se va mai putea găsi niciun tip de viețuitoare marină.