„Fulgerul” Usain Bolt a câştigat prima cursă din 2013. El a concurat la 400 m VIDEO

10 02. 2013, 15:31

Cel mai bun sprinter al planetei, Usain Bolt, a alergat în prima sa cursă oficială pe 2013, însă jamaicanul nu s-a aliniat la startul unei întreceri de 100 sau 200 de metri, unde este deţinător al recordului mondial, ci a concurat la 400 metri.

„Fulgerul”, care speră să poată alerga pe această distanţă la JO 2016, a câştigat seria din care a făcut parte, cu timpul de 46.74 secunde, însă timpul său este departe de recordul mondial stabilit în 1999 de Michael Johnson (43.18 secunde). Mai mult, Usain Bolt a înregistrat un timp mai slab chiar decât al rivalului său Yohan Blake (46.64 secunde), care a terminat al doilea în seria sa, după Warren Weir (46.23 secunde).

Întrecerile s-au desfăşurat pe Stadionul Naţional din Kingston, în cadrul unei întreceri denumite Camperdown Classic.