A fost sau n-a fost? Dialogul Obama-Putin care face înconjurul lumii şi care ar putea sta la baza unui război

07 09. 2013, 14:08

Cu ocazia unei conferinţe comune de presă, preşedintele american Barack Obama şi omologul său rus Vladimir Putin au avut o dispută verbală neaşteptat de brutală. „Totă lumea de aici crede că eşti un măgar”… i-a spus Obama lui Putin, uluindu-i pe jurnalişti cu ieşirea lui fără precedent.

A urmat un adevărat atac verbal asupra preşedintelui rus, pe care Obama l-a făcut cu ou şi cu oţet, timp de aproximativ zece minute, scrie newyorker.com.  Putin s-a făcut roşu la faţă, dar s-a abţinut să scoată vreo vorbă. A făcut ochii mici şi a strâns din dinţi, privindu-l fix pe omologul său american, mai precizează publicaţia americană.

„Uite cum stă treaba. Eu nu vorbesc numai despre Snowden (fostul agent al CIA implicat în programul NSA, de interceptare a informaţiilor electronice ale americanilor, extins şi în alte ţări, n.r., şi care acum a primit azil politic în Rusia, pe o perioadă de 1 an) sau despre Siria. Ce zici, de pildă, despre Pussy Riot? Sau despre legile tale date împotriva homosexualilor? Absolut nişte mişcări de prost, prietene!”, i-a spus Obama lui Putin.

Apoi, preşedintele american a încercat să mai îmbânzească tonul, pregătindu-se de a doua repriză de diatribe. „Iar dacă tu crezi că eu sunt singurul care gândeşte aşa (despre tine, n.r.), te înşeli. Întreab-o pe Angela Merkel (cancelarul german, n.r.), întreabă-l pe David Cameron (premierul britanic, n.r.). Întreabă-l şi pe tipul din Turcia”, a continuat Obama îndreptând arătătorul de la mâna stângă către Putin. „Oricare dintre ei crede că eşti un ticălos”, i-a mai spus Obama lui Putin.

În scurt timp după acest episod, Putin a făcut o declaraţie, cu subînţeles, ca răspuns la diatribele lui Obama. „Ar trebui oare să îmi fie frică de acest slăbănog? M-am luptat eu şi cu urşii!…”, a spus Putin.

Din fericire pentru întreaga lume, care după un asemenea schimb de replici ar fi devenit, foarte probabil, un uriaş teatru de război, dialogul este unul imaginar, scris de Andy Borwitz pe platforma publicaţiei New Yorker.