Gabriel Cotabiţă face progrese. Secretul vindecării miraculoase a artistului

Gabriel Cotabita a uimit lumea medicala. In urma cu o luna de zile, sansele lui de supravietuire erau de sub unu la suta, iar acum, sperantele de vindecare sunt de peste 95%.

06 iun. 2015, 05:12

Gabriel Cotabiţă a uimit pe toată lumea cu recuperarea sa de necrezut, iar secretul s-ar părea că stă în tehnica „Reiki”, în care Cotabiţă este maestru.

Cunoscutii lui sunt convinşi că artistul ar fi primit ajutor astral, iar practicanţii tehnicii Reiki se aşteaptă ca Gabriel Cotabiţă să se întoarcă îmbogăţit spiritual din experienţa dintre viaţă şi moarte prin care a trecut.

„Tehnica Reiki poate să fie atât de puternică pentru o persoană aflată în situaţia lui Gabriel Cotabiţă în momentul în care te ajută un coleg de-al tău maestru în timp ce tu te afli în comă, pe un pat de spital. Este foarte greu ca personajul aflt în comă să poată să se ajute de tehnica Reiki. Dar el, aflat pe un numit stadiu al evoluţiei lui spirituale şi fiind un om care a înţeles nişte lucruri despre viaţă, mie mi-a dat foarte clar sentimentul că avea o anumită forţă interioară”, a declarat, la România TV, Cristina Demetrescu, astrolog şi maestru Reiki.

Aceasta a explicat că Reiki este o tehnică pe care o asimilzei mai mult prin iniţiere decât prin învăţare şi că te ajută să captezi energie universală pe care apoi o amplifici şi o foloseşti pentru vindecare. „Reiki îţi creează un upgrade spiritual, iar în momentul în care ajungi să ai o experienţă între viaţă şi moarte, cum a avut Gabriel Cotabiţă, te întorci de acolo cu anumite câştiguri. Este foarte posibil ca Gabriel Cotabiţă să fi intrat într-un fel de revizie astrală şi să vină mult mai înţelept de acolo”, a explicat Cristina Demetrescu.

Gabriel Cotabita este practicant Reiki de mai bine de zece ani, tehnica prin care japonezii spun ca fiecare adept primeste la initiere un numar de ingeri care il ajuta la vindecarea fizica si spirituala.

Citeşte şi GABRIEL COTABIŢĂ s-a trezit din comă, dar PERICOLUL încă nu a trecut. Veşti ÎNGRIJORĂTOARE de la medici

Chiar artistul recunostea in presa cu mai multi ani in urma ca s-a vindecat sufleteste si chiar fizic prin tehnica Reiki si spunea ca nivelul la care se afla atunci ii permitea chiar sa faca si altora terapie.

Intre timp, Cotabita ajunsese la nivelul de maestru, fapt ce i-ar fi adus, conform adeptilor acestei tehnici, o mare forta interioara si un numar mai mare de ingeri care sa-l ajute in demersurile sale de vindecare.

Citeşte şi Horia Moculescu: „Cineva l-a întors pe Cotabiţă din drum”

Tehnica Reiki este utilizata de multe dintre vedetele din Romania. Teoretic, ea consta in vindecare prin folosirea energiei universale si confera atat celui care primeste, cat si terapeutului o mai buna circulatie in organism a energiei care sustine viata si deblocheaza centrii energetici. Sistemul a fost descoperit la sfarsitul secolului al XIX-lea de japonezul Mikao Usui.