Germania înăspreşte legislaţia privind folosirea dronelor

18 01. 2017, 17:23

De asemenea, toate dispozitivele de acest fel care cântăresc peste 250 de grame vor trebui să poarte și un număr de identificare cu numele și adresa proprietarului, astfel încât acesta din urmă să poată fi contactat în eventualitatea unui incident.

În cazul dronelor cu o greutate mai mare de cinci kilograme, va fi necesară emiterea unei autorizații speciale, iar proprietarii acestora vor avea nevoie să treacă un examen în urma căruia vor primi un permis care să le dea dreptul să le utilizeze. Titularii acestor permise, cu o valabilitate de zece ani, trebuie să aibă vârsta de cel puțin 17 ani.

Vor fi instituite de asemenea reguli ce interzic manevrarea dronelor deasupra zonelor sensibile, cum ar perimetrele unde se desfășoară operațiuni ale poliției, precum și deasupra spațiilor aglomerate.

Citeşte şi Poşta franceză vine cu drona

O atenție deosebită este acordată prevenirii riscurilor asupra aviației civile, în urma numeroaselor situații când avioane au evitat coliziuni cu astfel de dispozitive în apropierea mai multor aeroporturi din diferite țări.

În elaborarea noilor măsuri s-a avut în vedere de asemenea protejarea vieții private. Dronele au ajuns să fie folosite și de paparazzi pentru a supraveghea diverse evenimente. În anul 2013, un astfel de aparat a ‘aterizat’ chiar în fața cancelarului Angela Merkel la un miting electoral.