Gică Popescu crede că lupta la titlu se dă între CFR Cluj şi FCSB

02 02. 2018, 14:31

Până la finalul sezonului regulat mai sunt patru etape şi echipele îşi fac deja calcule. Gică Popescu spune că şi el era nerăbdător să înceapă a doua parte a sezonului. Fostul căpitan al Barcelonei spune că se aşteaptă la o dispută spectaculoasă în play-off şi le dă şanse toate celor şase echipe care termină în partea superioară a clasamentului:

”Aşteptam acest început de campionat, pentru că e această perioadă de două – trei luni de zile, o perioadă moarta şi pentru suporteri, jucători – care se antrenează şi nu joacă. Într-adevăr, CFR-ul porneşte aparent cu prima şansă. S-a întărit foarte bine în această iarnă. Steaua, de asemenea, este o echipă cu mulţi jucători valoroşi, jucători de echipă naţională, cu experienţă. Se pare că această bătălie va fi dată între cele trei fruntaşe – Craiova, Steaua şi CFR-ul – însă avem experienţa anului trecut, când Viitorul, în momentul când a intrat în play-off părea că şi-a îndeplinit obiectivul şi până la urmă a ieşit campioană. 

”Eu cred că, având această experienţă a anului trecut, este foarte greu să anticipăm. Oricare dintre cele 6 echipe are o şansă în momentul în care se înjumătătesc punctele, distanţa dintre ele scade şi, în momentul în care prinzi o perioadă foarte bună – de 3 luni de zile – şi echipa are o exprimare foarte bună, oricare dintre echipele din play-off poate fi o candidată la titlu […] Din nou, pare că CFR-ul şi Steaua au făcut cele mai bune transferuri. Dar să vedem dacă aceste transferuri pe hârtie vor fi bune şi la finalul campionatului”, a declarat Gică Popescu pentru Telekom Sport.