Gică Popescu stă în tensiune: Am emoţii în aşteptarea verdictului

RomaniaTV.net
22 03. 2012, 15:10

Dintre cei opt oameni anchetaţi în Dosarul Transferurilor, Gică Popescu are cea mai mare notorietate, evoluţiile sale pentru naţionala României şi din marile campionate ale Europei făcându-l cunoscut la nivel internaţional.

El a fost singurul care a returnat TVA-ul pe care a fost acuzat că şi l-a însuşit ilegal şi tot el pare să aibă cele mai mari emoţii în aşteptarea sentinţei din 3 aprilie.

Fostul internaţional a acordat un interviu revistei Q Magazine, în care spune: „Nu pot sta liniştit decât când voi avea hotărârea definitivă şi irevocabilă. Nu mi-e foarte bine când sunt anchetat, când sunt cercetat penal. Am muncit toată viaţa, şi am făcut mereu lucrurile corect, inclusiv în acest caz. Eu aveam emoţii şi la meciurile amicale, cum să nu emoţii am într-o chestiune atât de serioasă?

Există o tensiune pentru toţi cei din dosar, care nu ne face bine. Sper ca decizia să se dea cât mai repede„.