Gigi Becali: La 2-1 am zis că vin şi eu cu fruntea sus acasă, ca CFR-ul, războinic

RomaniaTV.net
20 09. 2012, 19:41

Înaintea partidei de la Stuttgart, din grupele Ligii Europa, Gigi Becali spera ca Steaua să învingă în Germania la cel puţin un gol diferenţă, pentru a nu fi mai prejos decât conducătorii lui CFR Cluj, Arpad Paszkany şi Iuliu Mureşan.

În cele din urmă, el a trebui să se mulţumească şi cu un rezultat de egalitate, 2-2, chiar dacă la un moment dat roş-albaştrii au condus pe tabelă cu scorul de 2-1. Patronul Stelei, nu uită totuşi că gazdele au trimis de două ori în bară, la scorul de 1-1.

Steaua a avut astăzi (n.r. – joi) ceva noroc. Având în vedere jocul, sunt mulţumit. Am avut ocazii clare şi noi şi ei. Nu trebuie să-l mâniem pe Dumnezeu, şansele de calificare rămân intacte.

Tătăruşanu a apărat bine, n-a avut foarte multe faze, dar a făcut un meci bun. A mai ezitat el, dar a ieşit bine. La 2-1 am zis că vin şi eu cu fruntea sus acasă, ca CFR-ul, războinic, deşi eu cred că Stuttgart e o echipă mai valoroasă decât Braga. Rezultatul CFR-ului cred că i-a motivat pe jucători, au văzut că se poate„, a declarat Gigi Becali, la postul de televiziune Digi Sport.