Gigi Ghinea lansează cartea „Respiră, iubeşte şi taci”, dialoguri între inimă şi minte pentru autovindecare

RomaniaTV.net
21 11. 2014, 13:44

„Cartea conţine note de jurnal în care inima dialoghează cu mintea”, spune Gigi Ghinea despre volumul său, unul pentru împăcare cu sine şi autovindecare prin meditaţie şi contemplarea tăcută a existenţei.

Lansarea va avea loc duminică, în ultima zi a târgului, la ora 13.00, la standul Editurii ALL.

Autorul vă așteaptă duminică la ora 13:00 la standul editurii All, pentru explicații, discuții și autografe.

Târgul Internaţional Gaudeamus Carte de Învăţătură 2014 este deschis în Pavilionul Central (A) al Complexului Expoziţional Romexpo.

Ajuns la ediţia cu numărul 21, târgul este iniţiat şi organizat de Radio România, prin Centrul Cultural Media Radio România.

Aproximativ 320 de expozanţi vor organiza un număr record de 750 de evenimente şi vor acoperi integral cei 14.000 de metri pătraţi ai Pavilionului Central Romexpo.

Programul invitatului de onoare, Federaţia Rusă, cuprinde peste 30 de evenimente organizate în incinta târgului şi în alte spaţii din Bucureşti.

17 oaspeţi din Rusia – scriitori, critici literari, editori, jurnalişti şi muzicieni din peisajul cultural contemporan rusesc – vor susţine lansări şi prezentări de carte, sesiuni de autografe, dezbateri şi momente artistice.

Accesul publicului la târg se va face pe baza biletelor (în valoare de 5 lei) şi a abonamentelor de intrare (în valoare de 10 lei, valabile pentru toată perioada), care vor constitui totodată şi suportul pentru Tombola Gaudeamus, al cărei mare premiu va fi un autoturism Dacia Logan 10 ani, oferit de Automobile Dacia.

Ca şi la ediţiile precedente, vor beneficia de acces gratuit în incintă preşcolarii, elevii, studenţii, cadrele didactice, profesioniştii din domeniile editorial-educaţional, jurnaliştii, pensionarii, persoanele cu dizabilităţi şi însoţitorii acestora, grupurile organizate.

Programul de vizitare este zilnic între orele 10.00 şi 20.00.

Partener privilegiat al ediţiei este şi în acest an GADIF – Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone din România. Preşedintele de onoare al ediţiei, amfitrionul Târgului Internaţional Gaudeamus 2014, este Benoît Rutten, Delegat Valonia – Bruxelles.