GLOBURILE DE AUR 2018: Sosirea vedetelor pe covorul roşu, în exclusivitate pe Facebook

RomaniaTV.net
03 01. 2018, 11:22

GLOBURILE DE AUR 2018: Transmisiunea de două ore, sub titlul „The HFPA Presents: Globes Red Carpet Live”, va putea fi urmărită doar pe Golden Globes, pagina oficială de Facebook a premiilor.

Vor fi realizate filmări 360 de grade de pe covorul roşu şi vor fi disponibile şi imagini din culise. Noutăţile celei de-a 75-a gale de decernare a premiilor Globurile de Aur vor fi anunţate şi pe contul de Instagram, @goldenglobes.

Între gazdele ceremoniei de dinaintea decernării premiilor se numără A.J. Gibson, Jeannie Mai, Scott Mantz şi Laura Marano.

Gala Globurilor de Aur va fi transmisă live, duminică, de la ora locală 20.00, pe NBC, iar vedeta de televiziune Seth Meyers va prezenta ceremonia. Între cei care vor înmâna trofee se numără Emilia Clarke, Kit Harington, J.K. Simmons, Hugh Grant, Penelope Cruz, Ricky Martin, Gal Gadot, Kelly Clarkson, Amy Poehler, Sarah Jessica Parker şi Shirley MacLaine.

Actriţa şi vedeta de televiziune Oprah Winfrey va fi recompensată cu trofeul onorific „Cecil B. DeMille”.