Grindeanu, întrebat dacă îşi va cere scuze protestatarilor: O să vedeţi miercuri în discursul pe care o să-l am la moţiunea de cenzură

Premierul Sorin Grindeanu va susţine un discurs, miercuri, la Parlament, la citirea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului pe care îl conduce, în care va transmite şi un mesaj protestatarilor.

07 feb. 2017, 12:28
Grindeanu, întrebat dacă îşi va cere scuze protestatarilor: O să vedeţi miercuri în discursul pe care o să-l am la moţiunea de cenzură

„O să vedeţi mâine (miercuri – n.r.) în discursul pe care o să-l am la moţiunea de cenzură. E un moment important, deşi substanţa moţiunii până la urmă – ordonanţa în sine – a fost retrasă şi o să-mi spun punctul de vedere mâine în discursul pe care o să-l am legat de acest subiect şi de ceea ce înseamnă moţiunea de cenzură”, a declarat premierul Sorin Grindeanu, întrebat fiind dacă îşi va cere scuze oamenilor pentru ceea ce s-a întâmplat legat de OUG privind modificările pe codurile penale.

Întrebat ce a simţit atunci când a văzut luminiţele şi mesajele de la protestele de duminică, Sorin Grindeanu a răspuns: ”Asta o să aflaţi în momentul în care, poate, nu o să mai fiu şi în funcţia de prim-ministru”.