Guvernul anunţă măsuri fără precedent: Amenzi uriaşe şi închiderea cluburilor cu probleme

RomaniaTV.net
02 11. 2015, 15:13

Executivul va da marţi o hotărâre de Guvern prin care ISU, Poliţia şi cei care vor merge la controale la cluburi în ţară, dar şi în mall-uri sau în locurile unde se pot aduna mai mulţi oameni, vor putea să închidă aceste locaţii în cazul în care consideră că nu sunt îndeplinite toate normele de siguranţă, potriv it România TV.

Şedinţă de Guvern marţi pentru ajutorarea familiilor victimelor incendiului din club

Se vor mări şi amenzile până la 100.000 de lei pentru cei care nu respectă aceste reguli. Cluburile sau locaţiile se închid imediat, iar patronii vor trebui apoi să dovedească îndeplinirea tuturor normelor până să poată deschide din nou.

Anunţul a fost făcut luni de premierul Victor Ponta. Actul normativ se află în lucru, ministerul Justiţiei şi MAI pregătind modificarea legii în acest sens. De asemenea, se caută formule pentru a elimina din legislaţia în vigoare posibilitatea acordării autorizaţiilor de funcţionare în baza unor declaraţii pe proprie răspundere.

Din grupul de lucru fac parte premierul Victor Ponta, vicepremierul Gabriel Oprea, ministrul Apărării, Mircea Dușa, comandantul Spitalului Militar, Florentina Ioniță Radu, prof. dr. Ioan Lascăr, ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat.

Şedinţa săptămânală a Guvernului a fost devansată cu o zi pentru ca Executivul să acorde urgent ajutoare familiilor care şi-au pierdut copiii în tragedia de la Clubul Colectiv, dar şi pentru a face unele modificări legislative la cererea MAI şi ISU.

Bilanţul a ajuns la 31 de morţi în cazul tragediei din Colectiv. O altă persoană a decedat la Spitalul de Arşi