Guvernul aprobă prima rectificare bugetară pe anul 2015

28 07. 2015, 08:06

Guvernul ia în calcul o creștere economică de 3,3% anul acesta, în creștere de la 2,5%, cât se estima la elaborarea bugetului de stat pe anul 2015, potrivit proiectului de rectificare bugetară postat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice.

Citeşte şi: Victor Ponta: Avem rectificare bugetară pozitivă. România a încasat mai mult decât a cheltuit VIDEO

În aceste condiții, se propune majorarea atât a veniturilor, cât și a cheltuielilor bugetului general consolidat, pe sold, cu suma de 4,46 miliarde de lei, astfel încât deficitul bugetului general consolidat să se mențină nemodificat ca valoare nominală, respectiv 13,004 miliarde de lei.

Ca pondere în PIB, deficitul crește de la 1,83% la 1,86%, ca urmare a modificării nivelului PIB estimat pe anul 2015.

Finanțele, Munca și Internele sunt printre ministerele câștigătoare la rectificarea bugetară, în timp ce Transporturile și Sănătatea se vor vedea cu bugetele diminuate, reiese din proiectul de ordonanță privind rectificarea bugetară publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice.

În cadrul ședinței de Guvern vor fi aprobate și o serie de proiecte de lege, între acestea aflându-se și cel pentru modificarea și completarea Legii nr. 109/2007 privind reutilizarea informațiilor din instituțiile publice.

Executivul va aproba și un proiect de hotărâre pentru modificarea și completarea Normelor metodologice privind acordarea voucherelor de vacanță, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.215/2009.

Citeşte şi: Bugetul Administraţiei Prezidenţiale, majorat cu 11 milioane lei la rectificare

Un alt proiect de hotărâre care va fi supus aprobării în ședința de Guvern este și cel privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Achiziții Publice.