Hervin Ongenda, jucătorul care ar putea salva FCSB, face spectacol la Botoşani

28 07. 2018, 06:29

Hervin Ongenda este unul dintre cele mai interesante transferuri făcute în această vară. Mijlocaşul de 23 de ani are 16 apariţii pentru echipa de seniori a lui PSG şi a trecut pe la toate echipele de juniori ale naţionale Franţei, inclusiv la tineret. Ongenda este în urmă cu pregătirea fizică, dar a apucat să debuteze aseară pentru FC Botoşani.

Jucătorul francez a intrat în minutul 70 şi a arătat imediat că are calitate. Ongenda a ieşit în evidenţă şi la două faze, în care şi-a lăsat colegii într-o poziţie excelentă de gol, dar au ratat.

Hervin Ongenda a impresionat încă de la debutul la Botoșani. După cele 20 de minute în care a făcut spectacol cu Hermannstadt, francezul de 23 de ani e anunțat ca unul dintre cele mai bune produse de export din istoria Ligii 1.

Valeriu Iftime a anunțat că va încasa pe el cel puțin 4-5 milioane de euro. Mai mult, patronul moldovenilor susține că Gigi Becali este cel care ar putea da lovitura cu Hervin Ongenda, ”dacă ar avea răbdare”.

FCSB e pregătită să îl transfere pe Cristian Lopez, dar are concurență serioasă pentru atacantul spaniol de 29 de ani. Fostul golgheter al CFR-ului se află în discuții și cu alte echipe din Franța și Turcia, iar salariul pe care ar trebui să îl primească de la roș-albaștri este de aproape 30.000 de euro pe lună.

Lopez a mai fost dorit în ultima perioadă de trei rivale din Liga 1. CFR i-a oferit cei mai mulți bani – un total de un milion de euro pentru trei ani de contract, dar ardelenii au fost condiționați de plecarea lui Billel Omrani.