Hyperion, haotica lună a lui Saturn, fotografiată de sonda Cassini

13 12. 2016, 10:07

Hyperion are diametrul de doar 270 de kilometri, iar axa sa de rotație își schimbă orientarea în mod haotic, în timp făcând practic imposibilă orice încercare de a-i preconiza mișcările în viitor. Hyperior este unul dintre puținele corpuri cosmice cunoscute care au astfel de mișcări impredictibile, potrivit Agerpres.

Hyperion, denumit și Saturn VII, a fost descoperit în 1848 de William Cranch Bond, George Phillips Bond și William Lassell. Această lună este caracterizată de o suprafață neregulată, de rotația haotică și de aparența spongioasă. Hyperion a fost prima lună non-sferică descoperită. Este posibil ca inițial Hyperion să fi fost o lună sferică, dar în urma unei coliziuni catastrofale cu un asteroid foarte mare ar fi căpătat această formă neregulată. Această lună nu are atmosfera.

Această fotografie a fost realizată de sonda Cassini la 22 august 2016, de la distanța de aproximativ 326.000 de kilometri, la scara de 2 kilometri/pixel.