ÎCCJ a sesizat CCR cu privire la legea de modificare a Codului penal

RomaniaTV.net
05 07. 2018, 15:54

Joi, 5 iulie 2018, judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție s-au constituit în Secții Unite, pentru sesizarea Curții Constituționale în vederea exercitării controlului de constituționalitate, înainte de promulgare, asupra Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, legal constituite, prin Hotărârea nr.8 din 5 iulie 2018, au sesizat Curtea Constituțională asupra aspectelor de neconstituționalitate cuprinse în Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

Textul integral al Hotărârii nr.8 din 5 iulie 2018

Proiectul de modificare a Codului penal a fost adoptat, miercuri, de plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional. Legea a fost adoptată cu 167 de voturi ”pentru”, 97 de voturi „împotrivă” şi 19 abţineri, în condiţiile în care erau necesare minimum 165 de voturi favorabile. 

În aceeaşi zi, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că va contesta la Curtea Constituţională modificările la Codul penal şi pe cele la Codul de procedură penală. Preşedintele a mai spus că „ceea ce se întâmplă în aceste zile este dictatura majorităţii şi e profund dăunătoare democraţiei”.