IDEE DE CINĂ: Cotlete de porc în sos de usturoi şi vin alb

RomaniaTV.net
14 02. 2018, 09:30

Ingrediente

3 cotlete de porc
1 linguriță mix de condimente
2 linguri unt
5 căței de usturoi, zdrobiți
50 g zahăr brun
60 ml vin alb
cimbru, după gust
pătrunjel tocat, după gust
sare
piper.

Încearcă şi Muşchiuleţ de porc în crustă de usturoi şi verdeţuri aromate

Mod de preparare – Cotlete de porc în sos de usturoi și vin alb

Preîncălzești cuptorul la 190 °C. Condimentezi bucățile de carne cu mixul de condimente, cimbru, sare și piper, după gust. Topești 1 lingură de unt într-o tigaie și rumenești cotletele de porc 3-4 minute, pe fiecare parte. Scoți pe o farfurie.

Călești usturoiul în untul rămas aproximativ 1 minut. Adaugi zahărul brun și vinul. Potrivești de gust cu cimbru, sare și piper. Întorci cotletele de porc în tigaie și le acoperi cu sosul. Dai la cuptor 6-8 minute, în funcție de cât de făcută preferi friptura. Servești cu pătrunjel.

Cele mai bune bomboane de ciocolată cu zmeură