Imagini şocante, surprinse pe o stradă din Braşov. Un câine, târât de stăpâna lui pentru că nu a vrut să se urce în maşină

29 03. 2017, 10:34

Imagini şocante au fost surprinse cu telefonul mobil pe o stradă din Braşov. Se vede un autoturism roşu de lux, iar pe lângă el câine ciobănesc, în lesă. Potrivit România TV, animalul ar fi fost adus de la un medic veterinar, unde i se făcuse o transfuzie de sânge şi că nu ar fi vrut sub nicio formă să mai urce în maşină. Chiar şi aşa, iubitorii de animale, printre care şi Mihai Trăistariu, au condamnat gestul stăpânei.

„Este o dovada de neiubire, nu neaparat fata de animale, ci fata de orice fiinta. Daca l-a dus la doctor ca sa-si bata joc de el, sa-l tarasti si sa-l tragi asa cu masina, mi se pare ca nu are suflet”, a spus Mihai Traistariu.

Iubitorii de animale din Brasov vor să facă o petiţie împotriva femeii. Pe de altă parte, cei care o cunosc susţin că animalul nu a fost chinuit şi că este foarte bine întreţinut.