În prima zi de Crăciun, poliţiştii ruteri au dat peste o sută de amenzi şoferilor

RomaniaTV.net
26 12. 2012, 08:37

Potrivit Poliţiei Române, poliţiştii au aplicat 102 de sancţiuni contravenţionale, toate conducătorilor auto, pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

În perioada 5-25 decembrie, în filtrele rutiere, au fost aplicate 8.930 sancţiuni contravenţionale, din care 8.897 conducătorilor auto (379 pentru lipsă anvelopelor de iarnă, 283 pentru lipsă dispozitive omologate şi 8.235 pentru alte abateri), iar în 33 cazuri li s-au aplicat sancţiuni contravenţionale administratorilor drumurilor.

Poliţiştii rutieri, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Romane, continuă activităţile preventive pentru combaterea evenimentelor rutiere grave.