INCENDIU COLECTIV. Grup de terapie pentru supravieţuitori şi rudele celor care şi-au pierdut viaţa

18 01. 2016, 11:57

INCENDIU COLECTIVPână în prezent s-au înscris aproximativ 50 de persoane, a declarat, pentru Agerpres, directorul executiv al Fundației, Amedeea Enache.

Grupul acesta se va ține periodic, vrem să vedem prima oară cine vine realmente și în funcție de aceasta să vedem cum îl putem continua. Paralel cu grupul pot fi realizate și ședințe de consiliere individuală„, a precizat ea.

Înscrierile se fac până miercuri, participarea fiind gratuită. Amedeea Enache a arătat că subiectele discutate și numele participanților rămân confidențiale, acest lucru fiind foarte important în procesul terapeutic.

Un beneficiu major al terapiei de grup este sentimentul de a fi înțeles și acceptat. În grup, persoana descoperă că nu este singura care trece printr-o situație grea sau care are gânduri înspăimântătoare. Ceilalți împărtășesc, la rândul lor, experiențe similare, ceea ce determină sentimentul de normalitate și de universalitate. Grație acestui fenomen, sentimentul de însingurare de tipul ‘De ce eu?’, ‘De ce mi se întâmplă tocmai mie și doar mie?’ este înlocuit cu unul reconfortant, de apartenență„, scrie în anunțul publicat pe pagina de Facebook a Fundației Estuar.

Citeşte şi Amintiri terifiante de la Colectiv: Simţeam moartea aproape. Ca un alpinist macabru, m-am căţărat pe muntele de suflete