INCENDIU COLECTIV. La 4 ani de la tragedie procesul stagnează. Încă nu s-a trecut de audierea martorilor

18 10. 2019, 04:15

30 de martori au fost citaţi la termenul din 17 octombrie, scrie g4media.ro. În primele 30 de minute din proces, instanţa a strigat prezenţa celor din sală, iar în următoarea oră a audiat şase martori. Unii avocaţi din dosar estimează că abia la finalul anului s-ar putea încheia cercetarea judecătoarească la Tribunalul Bucureşti.

„Am fost vătămat în urma incendiului de la Colectiv. Am suferit arsuri pe 20% din suprafața corpului, pe mâini, spate şi gât. Am fost imobilizat la pat, în ţară. Am avut plămânii afectaţi cu arsuri pe 80%. După externare am mai urmat un tratament cu creme, am purtat mănuşi speciale 3 ani, rănile mi s-au închis pe faţă şi la urechi după 4 luni. Nu respiram bine după externare şi a trebuit să cumpăr din banii mei aparat de ionizare, la fel mănuşi şi creme.” a declarat în instanţă una dintre victimele incendiului.

Citeşte şi Viorica Dăncilă, despre victimele din Colectiv: Vor primi decontarea îngrijirilor atât timp cât este nevoie

Judecătorii au audiat-o şi pe mama unei fete care şi-a pierdut viaţa în urma incendiului. Femeia a răspuns la întrebări, plângând.

„Fiica mea, Alexandra Matache, avea 26 de ani, era barman şi a decedat în urma incendiului, a doua zi. Era singurul copil, am crescut-o eu şi tatăl ei. Aveam o relaţie foarte apropiată cu fiica mea, era totul pentru mine. Se angajase la Colectiv ca barman doar pentru evenimente. După moartea ei, nimic nu mai este la fel. Încercăm să ne restabilim.”

„Am fost arsă pe o suprafata de 28% din corp. Am în prezent leziuni inestetice. Am încercat să fac terapie, dar deoarece nu voiam să retrăiesc acea stare, am renunţat. Viaţa mea personală a fost afectată, în prezent încerc să o refac. Voiam sa fac o afacere de familie, dar am renuntat” a mărturisit în sala de judecată un supravieţuitor.

Sora unei tinere care a murit la Colectiv a povestit, printre lacrimi, prin ce a trecut.

„În urma incendiului de la Colectiv, la 3 zile, a decedat sora mea, singura mea soră, în vârstă de 27 de ani. Am crescut împreună de mici, mama noastra a murit când eram mici, tatăl nostru ne-a asigurat creşterea şi educarea. Sora mea a fost şi mamă şi soră pentru mine, era o diferență de 5 ani si jumătate între noi.”

„La o săptămână, în urma incendiului de la Colectiv a decedat fratele meu, Alex Chelba, în vârsta de 32 de ani. Era fotograf. Era singurul meu frate. (…) Am un sentiment de vinovăţie, mă cert cu toata lumea, cred că nu am facut tot ce aş fi putut să fac sa îi salvez viaţa, să nu îl las intr-un spital românesc. (…) Rugămintea mea pentru dumneavoastră este sa dati o sentință dreaptă.” le-a spus judecătorilor ruda unei alte victime.

Context.

În dosarul „Colectiv” sunt judecați George Alin Anastasescu, Paul Cătălin Gancea și Costin Mincu, patronii clubului Colectiv, Daniela Ioana Niță și Mihai Cristian Niță, administratorii firmei Golden Ideas Fireworks Artists care au instalat artificiile folosite în seara concertului din 30 octombrie 2015 și pirotehnicianul Viorel Zaharia, care a fost prezent în club.

Aceștia sunt acuzați de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă în formă agravată și neluarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă. În plus, Daniela Niță este judecată și pentru sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri.

De asemenea, SC Colectiv Club SRL și SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL au fost trimise în judecată pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, în formă agravată.

Şi pompierii Radu Antonia şi George Matei sunt acuzați de procurori că au dat aviz de funcționare clubului, deși nu îndeplinea niciun criteriu.

Inculpat este și fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, alături de alți trei funcționari din primărie, sub acuzația de abuz în serviciu.

Ultimul trimis în judecată este Marian Moise, unul dintre cei doi pirotehniști care au montat artificiile în club. El s-a aflat în club în momentul izbucnirii incendiului și a suferit arsuri grave, fiind internat apoi într-un spital din Belgia.

Trei dosare s-au reunit într-unul singur după aproape trei ani prin instanțe

Iniţial, procurorii de la DNA şi Parchetul General au trimis în instanţe trei dosare în legătură cu tragedia de la Colectiv: Tribunalul Bucureşti – fostul primar Cristian Popescu-Piedone, Judecătoria Sectorului 4 – patronii clubului şi ai firmei de artificii. Tribunalul Militar Bucureşti – pompierii Antonina Radu şi George Petrică Matei.

Dosarul în care protagonişti sunt patronii localului bucureştean a fost trimis în judecată, la Tribunalul Bucureşti, de Parchetul General la sfârşitul lunii aprilie 2016, cel al fostului primar a fost trimis de DNA pe masa judecătorilor pe 5 mai 2016, iar cel al pompierilor a ajuns la Tribunalul Militar pe 28 octombrie 2016.

Pe 15 mai 2016 dosarele de la Judecătoria Sectorului 4 şi Tribunalul Capitalei s-au reunit, iar în decembrie 2017 a fost ataşat şi cel de la Tribunalul Militar. Totul se judecă acum la Tribunalul Bucureşti.

Incendiul din clubul Colectiv a avut loc în noaptea de vineri 30 octombrie 2015, în incinta unui club dintr-o fostă hală a fabricii Pionierul. Incendiul s-a declanșat în timpul unui concert gratuit al trupei Goodbye to Gravity, cu ocazia lansării unui nou album, numit „Mantras of War”.

În urma incendiului au decedat 64 de persoane. În afară de cele 26 de persoane decedate în incinta clubului și de una care a murit în drum spre spital, în faza inițială au fost identificate alte 186 de persoane rănite, din care 146 au fost spitalizate.

În săptămânile de după incendiu au decedat alte 33 de persoane.

A fost cel mai grav incendiu din România dintr-un club de noapte și cel mai grav accident din țară de după anul 1989, depășind după numărul de decese accidentul aviatic de la Balotești din 1995 în care au murit 60 de persoane.