Incendiu violent într-un bloc, 19 persoane au fost evacuate de urgenţă

22 01. 2017, 11:45

Incendiul a distrus peste 1.150 metri pătrați din acoperișul imobilului, ceea ce reprezintă aproape un sfert din suprafața acestuia. La fața locului s-au deplasat patru echipaje de pompieri și două ambulanțe.

„Din fericire, nicio persoană nu a suferit arsuri sau intoxicații cu fum. Până la sosirea pompierilor, cele 19 persoane s-au autoevacuat din clădire”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda.

Potrivit Agerpres, comitetul local pentru Situații de Urgență Călan a identificat soluții pentru cazarea celor 19 persoane, dar acestea au preferat să meargă la rude.

Cel mai probabil, incendiul a fost generat de o sobă pe lemne exploatată necorespunzător.