Incompatibil: Korodi, membru într-o asociaţie care revendică păduri de la Romsilva

RomaniaTV.net
11 04. 2012, 13:51

În urmă cu mai puţin de o lună, în cadrul unei şedinţe a Asociaţiei Composesorale Bunurile Private din Ciuc, a fost aleasă conducerea acesteia. Preşedinte a fost ales călugărul franciscan Bojte Csaba, iar doi dintre membrii din conducere sunt Korodi Attila şi Tanczos Barna.

Potrivit sursei citate, Asociaţia Composesorală Bunurile Private din Ciuc a revendicat în anii 2000 mare parte din terenuri aflate în administrarea direcţiilor silvice Harghita, Neamţ şi Bacău, direcţii care sunt subordonate Ministerului Mediului şi Pădurilor, condus de Korodi Attila.

Drept urmare, în eventualitatea unor acţiuni în instanţă, ministrul va face parte şi din conducerea Asociaţiei care solicită revendicarea terenurilor şi imobilelor, dar se află şi în fruntea ministerului care apără interesele statului în aceste procese. Ceea ce ridică întrebarea dacă nu cumva e vorba de incompatibilitate sau conflict de interese, susţin jurnaliştii de la Informaţia Harghitei.

,,Asociaţia Composesorală Bunuri Private din Ciuc”, cu sediul în Miercurea-Ciuc, judeţul Harghita, a fost înfiinţată în aprilie 2000, fiind înregistrată ca persoană juridică printr-o sentinţă civilă a Judecătoriei Miercurea-Ciuc.