INS: Peste 15.200 de copii născuţi în luna iunie. Sporul natural rămâne negativ, de 5.582 persoane

10 08. 2016, 09:58

Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an înregistrate în luna iunie 2016 a fost de 127, în creștere cu 3 față de luna precedentă (124 decedați sub 1 an).

Pe de altă parte, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat, în iunie 2016, 13.625 căsătorii, cu 1.118 mai multe decât în luna mai 2016.

Numărul divorțurilor pronunțate prin hotărâri judecătorești definitive și conform Legii nr. 202/2010 a fost de 2.452, cu 266 mai puține decât în luna mai 2016.

Față de iunie 2015, numărul născuților-vii a fost mai mic cu 1.003 în luna iunie 2016, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 1.409 mai mare.

Conform INS, sporul natural a fost negativ atât în luna iunie 2016 (5.582 persoane), cât și în luna iunie 2015 (3.170 persoane).

Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 16 mai mic în luna mai 2016, decât cel înregistrat în luna mai 2015.

Numărul căsătoriilor a fost, în luna iunie 2016, cu 3.897 mai mare decât în aceeași lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătorești definitive și conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunțat cu 460 divorțuri mai puțin în luna iunie 2016, decât în luna iunie 2015.