Campioana României părăseşte învinsă San Siro. Inter Milano – CFR Cluj 2-0

RomaniaTV.net
14 02. 2013, 19:19

Înaintea meciului de la Milano, CFR Cluj obţinuse patru victorii şi un egal în cele cinci meciuri jucate în deplasare în sezonul 2012/2013 al cupelor europene. Victoria din decembrie, de pe Old Trafford, în îndreptăţea pe campionii României să spere la un rezultat bun şi contra Interului, pe San Siro, însă rezultatul le-a fost de această dată defavorabil clujenilor.

Elevii lui Paolo Sergio s-au bucurat că au scăpat de cunoscutul atacant Diego Milito, accidentat în minutul 10, însă în locul său a fost introdus în joc un vârf mai periculos, Rodrigo Palacio. La doar 10 minute după ce a intrat în joc, acesta a şi înscris, după ce l-a învins din situaţie de unu-la-unu pe portarul CFR-ului, Felgueiras. Clujenii au împins jocul sus şi, pe fondul unei apărări destul de rarefiate, au trăit destul de periculos fazele de atac ale gazdelor, iar la o astfel de acţiune au primit al doilea gol, marcat tot de Palacio. În minutul 87 acesta a reuşit un lob superb, securizând calificarea echipei sale şi stabilind scorul final la 2-0.

Privitor la fazele ofensive ale jucătorilor noştri, ele au fost mai mult de natură să hărţuiască apărarea adversă. Cea mai mare ocazie a noastră s-a consemnat în prelungirile primei reprize, când Ionuţ Rada a executat bine o lovitură liberă, dar portarului Interului a respins de lângă bară.

Returul acestei întâlniri se va disputa joia viitoare, la Cluj, de la ora 20.00.

Cele mai importante faze ale meciului de la Milano:

Min. 90 Finalul partidei de pe San Siro.

Min. 87 GOL Inter! Palacio a majorat diferenţa, printr-un lob superb! Inter Milano – CFR Cluj 2-0!

Min. 84 Bjelanovic îl înlocuieşte pe Rui Pedro, la CFR Cluj.

Min. 82 Kovacic mai scoate un cartonaş galben pentru formaţia noastră. De această dată a fost faultat de Gabi Mureşan. Antrenorul Paolo Sergio se pregăteşte să-l trimită în teren pe atacantul Saşa Bjelanovic.

Min. 79 Mijlocaşul francez Robert Maah, care a debutat într-o partidă oficală în tricoul CFR-ului, a fost înlocuit cu Ioan Hora.

Min. 74 Antonio Cassano este înlocuit cu Ricardo Alvarez. CFR-ul încearcă să împingă jocul tot mai aproape de poarta lui Handanovic.

Min. 67 Maah este primul jucător al CFR-ului avertizat cu cartonaş galben, pentru un fault asupra lui Kovacic.

Min. 65 Palacio are încă o ocazie. Şutează puternic, de la 16 metri, însă pe traiectoria balonului se interpune Rada. Mingea este deviată astfel în corner, din drumul ei spre poartă.

Min. 60 Fază frumoasă de atac a clujenilor, însă finalizarea lui Gabi Mureşan. Şutul acestuia, de la aproape 30 de metri, se duce foarte departe de poartă.

Min. 52 Cassano şutează periculos, de la marginea careului de 16 metri, dar balonul trece pe lângă bară.

Min. 46 A început repriza secundă.

Min. 45+4 Finalul primei reprize.

Min. 45+4 CFR-ul ratează ocazia reprizei! Rada şutează pe lângă zid din lovitură liberă de la 24 de metri, însă Handanovic se întinde şi respinge de lângă bară.

Min. 45+3 Contraatac rapid al Interului, dar Kovacic se grăbeşte să şuteze din afara careului, iar mingea trece departe de poarta CFR-ului.

Min. 45+1 Ionuţ Rada execută o lovitură liberă de la 28 de metri, însă mingea trece la un metru peste poarta Interului.

Min. 42 Guarin încearcă o reluare acrobatică spre poarta noastră, însă mingea trece departe de bara din stânga.

Min. 39 Prima schimbare şi la CFR Cluj. În locul lui Godemeche, accidentat în minutul 32, a fost introdus Maftei.

Min. 36 Palacio este pe punctul de a ridica scorul la 2-0, însă şutul său este blocat de portarul CFR-ului, Felgueiras.

Min. 32 Alvaro Perreira primeşte primul cartonaş galben al meciului, pentru un fault asupra lui Godemeche.

Min. 30 Fostul jucător al CFR-ului, Alvaro Perreira, încearcă o centrare de pe stânga, dar balonul trece prin spatele porţii noastre.

Min. 23 Flancul stâng al apărării noastre este extrem de fragil şi majoritatea acţiunilor periculoase ale gazdelor vin din această zonă.

Min. 20 GOL Inter! Palacio a deschis scorul, după ce a scăpat singur cu portarul nostru, Felgueiras! El a fost lansat excelent de Guarin. Inter – CFR Cluj 1-0!

Min. 17 Mare ocazie pentru Inter! Cassano îl găseşte excelent pe Cambiasso, care scapă singur cu portarul nostru, însă în locul unei execuţii la poartă acesta preferă o pasă către Palacio. Mingea este trimisă prea tare, iar balonul iese din careul CFR-ului.

Min. 15 Meciul este fragmentat de multe faulturi, făcute de jucători ai ambelor echipe.

Min. 10 Prima schimbare a meciului: Diego Milito, accidentat, este înlocuit cu un alt argentinian, Rodrigo Palacio.

Min. 7 Atacantul argentinian Diego Milito s-a accidentat destul de grav după un cotact cu Godemeche. Jucătorul lui Inter riscă să nu mai poată continua partida.

Min. 4 Un nou şut al CFR-iştilor. Maah, jucător adus iarna aceasta, de la Cittadella, a trimis din vole, din afara careului, însă destul de departe de poartă.

Min. 2 Ardelenii încep curajos şi atacă poarta Interului. Şut Rui Pedro, dar mingea trece peste bară.

Min. 1 A început meciul de pe San Siro.

Inter Milano – CFR Cluj

Componenţa formaţiilor:

Inter: Handanovic – Nagatomo, Silvestre, Ranocchia, Pereira – Cambiasso, Kovacic, Gargano – Guarin – Milito, Cassano. Antrenor: Andrea Stamaccioni.

CFR: Felgueiras – Ivo Pinto, Cadu, Piccolo, Sepsi – Mureşan, Rada – Godemeche, Maah, Camora – Rui Pedro. Antrenor: Paolo Sergio.

Anul acesta Steaua este însoţită în periplul său european de CFR Cluj, care după un sezon excelent în grupele Ligii Campionilor a obţinut dreptul de a juca în primăvara Europa League. Campioana României iese şi ea slăbită din pauza de iarnă, după ce a vândut doi dintre jucătorii pe bază, pe Sougou (la Marseille) şi Rafael Bastos (la Al Nassr).

Au fost aduşi doi jucători din Italia, Maah (Cittadella) şi Nwankwo Obiora (împrumutat de la Parma), însă cum antrenorul Paolo Sergio a pregătit în secret dubla cu Inter Milano, din 16-imile Ligii Europa, nu se ştie cum s-au integrat aceştia în planurile sale tactice.

Pentru Inter, meciul de pe San Siro este al 17-lea disputat în faţa unei formaţii din România, italienii fiind neînvinşi în ultimele şapte dispute contra formaţiilor din ţara noastră (ultimul succes al unei formaţii româneşti datează din septembrie 1984, când Sportul Studenţesc i-a învins pe nerazzuri cu scorul de 1-0, la Bucureşti). Este meciul care l-ar putea aduce pe Cristi Chivu în premieră în postura de adversar al unei formaţii româneşti, la aproape 14 ani de când fostul căpitan al naţionelei României s-a transferat în străinătate.

Partida de la Milano va fi condusă de un arbitru de care Stelei nu-i face plăcere să-şi amintească, grecul Michael Koukoulakis, care în toamnă a oficial la centru în întâlnirea pe care roş-albaştrii au pierdut-o acasă, cu 1-5, în faţa lui VfB Stuttgart.