Ioan Bene a fugit în Africa pentru a scăpa de închisoare. Unde se ascunde milionarul

01 02. 2018, 19:56

Ioan Bene ar fi trebuit să se predea miercuri autorităţilor, după ce a fost condamnat definitiv la 3 ani şi 8 luni de închisoare pentru mai multe fapte de corupţie. „I-am comunicat soluţia clientului, acesta este în concediu. Cum va reveni, când va reveni, nu am informaţii în acest sens. E vacanţa copiilor, probabil şi estimarea unei soluţii negative. A vrut să petreacă timp cu familia„, a decalarat avocatul lui Bene, pentru România TV.

Condamnaţi în acelaşi dosar, baronul PNL Horea Uioreanu şi afaceristul Vasile Pogăcean au fost deja încarceraţi la penitenciarul de maximă siguranţă Gherla, însă Bene a fost de negăsit.

Presa a speculat că afaceristul ar putea fi în Suedia, acolo unde are o proprietate. Potrivit unor surse România TV, Bene ar fi plecat însă, încă de săptămâna trecută, cu familia la Nairobi, capitala Kenyei. Acolo ar deţine mai multe afaceri, printre care şi un hotel. România nu are un acord de extrădare cu ţara africană.

Afaceristul mai este cercetat într-un dosar penal, disjuns din cel în care tocmai a fost condamnat definitiv.