Ion Iliescu: Ion Stan părea un om de o corectitudine exemplară

Ion Iliescu a declarat, joi, că deputatul PSD Ion Stan, ridicat şi audiat de DNA, părea, din câte l-a cunoscut, un om de o corectitudine exemplară şi care manifesta foarte multă grijă faţă de corectitudinea sa.

RomaniaTV.net
22 nov. 2012, 14:33
Ion Iliescu: Ion Stan părea un om de o corectitudine exemplară

„Personal, aşa cum l-am cunoscut, mi se părea un om de o corectitudine exemplară. El este şi deputat, a fost şi preşedintele organizaţiei judeţene. Era un om corect şi un om chiar foarte grijuliu din acest punct de vedere în legătură cu corectitudinea sa”, a spus Iliescu.Întrebat dacă i se pare întâmplător acest val de reţineri în rândul deputaţilor, Iliescu a spus că se abţine să comenteze sau să speculeze „asemenea chestiuni”, necunoscând situaţia de fapt.

Deputatul PSD Ion Stan, suspectat de fapte de corupţie, a fost ridicat de procurorii anticorupţie, urmând să fie audiat la sediul DNA – Structura Centrală, au declarat, joi, pentru Mediafax surse judiciare.

Potrivit surselor citate, în acest caz, în care sunt vizate fapte de corupţie, nu a fost organizat un flagrant.

Ion Stan va fi dus la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Structura Centrală pentru a fi audiat.

În vârstă de 57 de ani, Ion Stan este deputat de Dâmboviţa, aflat la al treilea mandat consecutiv în Legislativ. El este vicepreşedinte al Comisiei parlamentare de control al activităţii SRI. De altfel, încă din 2000, de când a intrat în Parlament, el a activat în Comisia SRI, fiind în legislatura 2000-2004 preşedinte al acesteia.

În 1996, Ion Stan a fost şi prefect al judeţului Dâmboviţa.

De altfel, din 1996 şi până în acest an el a fost preşedintele Organizaţiei judeţene Dâmboviţa a PSD. În 19 iunie 2012, Biroul Permanent Naţional (BPN) al PSD a votat, cu unanimitate, schimbarea preşedintelui organizaţiei PSD Dâmboviţa Ion Stan cu noul preşedinte al Consiliului Judeţean, Adrian Ţuţuianu.

Totuşi, Ion Stan candidează din partea USL pentru un nou mandat de deputat într-un colegiu din Dâmboviţa, la alegerile din 9 decembrie.

Conform declaraţiei de avere din septembrie 2012, Ion Stan deţine şase terenuri intravilane, o casă de locuit în Târgovişte, o casă de vacanţă în Dâmboviţa şi un apartament în Constanţa.