Ipoteză ŞOC a anchetatorilor. Alex, tânărul care a murit ars la Piatra Neamţ, ar fi vrut să se sinucidă. Ce s-a găsit în casa lui

Detalii şi lucruri noi ies la iveală în urma anchetei care se face în urma exploziei urmate de un incendiu într-un bloc din Piatra Neamţ. Poliţiştii şi specialiştii care au făcut anchetă la faţa locului au făcut descoperiri care schimbă tot ce se ştia până acum.

28 nov. 2018, 12:42
Ipoteză ŞOC a anchetatorilor. Alex, tânărul care a murit ars la Piatra Neamţ, ar fi vrut să se sinucidă. Ce s-a găsit în casa lui

Pe 31 octombrie, în urma exploziei urmate de un incendiu puternic ce a cuprins etajele superioare şi acoperişul blocului D5, scara B, de pe strada Dimitrie Leonida, trei persoane au fost transportate la spital, scrie stirilekanald.ro. Cel mai grav caz a fost al unui tânăr, Alexandru Băiaşu (28 de ani), care avea arsuri pe 70% din suprafaţa corpului. Ulterior, Alex, a murit în urma complicaţiilor suferite.

Citeşte şi Alexandru Băiaşu, tânărul care a ars în incendiul de la Piatra Neamţ, a murit la spital în Belgia. Reacţia ministrului Sănătăţii

Zilele trecute s-a constatat că furtunul care racorda aragazul din bucătărie cu gaz era tăiat, ceea ce duce cu gândul la o crimă sau o sinucidere.

„S-a făcut o constatare tehnico-ştiinţifică în cadrul Inspectoratului de Poliţie Neamţ şi a rezultat că furtunul de alimentare a aragazului cu gaz metan a fost secţionat. A mai rezultat din anchetă că în baie s-a produs arcul electric, acolo a fost sursa exploziei, probabil în urma acţionării întrerupătorului”, a declarat procurorul Mugurel Laurenţiu Darie, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ.

Ancheta nu este încă finalizată, dar această descoperire schimbă mult din tot ceea ce se ştia până acum.

Din surse am aflat că Alex era abătut în ultima perioadă şi că ar fi avut probleme la muncă.