Israelul îşi suspendă contribuţia la bugetul UNESCO

RomaniaTV.net
04 11. 2011, 06:53

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a ordonat îngheţarea contribuţiei Israelului la UNESCO, după ce organizaţia internaţională a decis luni să aprobe cererea de aderare palestiniană.

Contribuţia anuală a Israelului la bugetul UNESCO se cifrează la două milioane de dolari.

„Premierul a ordonat ca bugetul să fie realocat unor iniţiative de cooperare cu aceleaşi obiective (culturale şi ştiinţifice) în regiune”, a afirmat purtătorul de cuvânt al guvernului israelian, Mark Regev.

Referindu-se la decizia UNESCO, biroul de presă al guvernului israelian a afirmat că „astfel de iniţiative nu determină progrese în direcţia păcii, ci, dimpotrivă, o îndepărtează şi mai mult”, adăugând că „singura cale de a realiza pacea este cea a negocierilor directe, fără condiţii prealabile”.

Israelul a decis mai multe sancţiuni împotriva Autorităţii Palestiniene, anunţând accelerarea construcţiei a 2.000 de locuinţe în Ierusalimul de Est şi în Cisiordania şi îngheţarea temporară a transferurilor de fonduri către Autoritatea Palestiniană condusă de Mahmoud Abbas.

Organizaţia Naţiunilor Unite pentru educaţie, ştiinţă şi cultură a decis luni admiterea Palestinei ca membru cu drepturi de depline, hotărârea fiind aprobată cu 107 de voturi pentru, 52 de abţineri şi 14 voturi împotrivă.