Italienii vor construi podul peste Someşul Mic. Tirrena Scavi din Italia, desemnată să finalizeze lucrările la nodul Gilău

28 06. 2017, 05:48

Preţul stabilit la atribuire este de 25,97 milioane de lei fără TVA, precizează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Rezultatul procedurii de atribuire a acestui contract a fost comunicat tuturor ofertanţilor în data de 23 iunie 2017.

„Semnarea contractului va fi posibilă după îndeplinirea termenelor legale privind formularea notificărilor prealabile şi a contestaţiilor, în conformitate cu prevederile art. 6, alin (1), lit. a) din Legea nr. 101/2016, respectiv cu prevederile art. 8, alin (1), lit a) din acelaşi act normativ şi după finalizarea procesului de avizare a contractului”, precizează CNAIR.