Iulia Timoşenko, vizată de o anchetă pentru asasinat politic?

RomaniaTV.net
02 04. 2012, 09:02

Adjunctul procurorului general Rinat Kuzmin a declarat pentru publicaţie că deţine probe potrivit cărora firme controlate de Timoşenko şi un alt fost premier, Pavlo Lazarenko, care ispăşeşte o pedeapsă cu închisoarea în Statele Unite, au transferat sume de bani către asasinii lui Ievgheni Şcerban. Acest parlamentar şi om de afaceri a fost împuşcat împreună cu soţia sa şi alte două persoane pe aeroportul din Doneţk în 1996.

Serghei Vlasenko, avocatul lui Timoşenko, a calificat noile acuzaţii drept „propagandă nefondată”, destinate denigrării acesteia. Sugestia unei legături cu asasinarea lui Şcerban este „absolut absurdă”, a adăugat el. „Din câte ştiu eu, nu există niciun caz, nu există nicio acuzaţie oficială împotriva lui Timoşenko în vreo crimă”, a subliniat avocatul. „Această aşa-zisă acuzaţie echivalează cu a o acuza de uciderea (preşedintelui american John F.) Kennedy”, a continuat el.

Kuzmin i-a acuzat pe Timoşenko şi Lazarenko, care au avut legături de afaceri în anii ’90, că au avut o dispută cu Şcerban. El a adăugat că banii au fost plătiţi din contul unei firme controlate de Timoşenko, Somolli Enterprises, către un cont al unei companii deţinute de Lazarenko, fiind transferaţi ulterior unui bărbat condamnat în 2003 pentru asasinarea lui Şcerban. „(Somolli) este compania lui Timoşenko. Banii pentru asasinat au fost plătiţi de Timoşenko şi Lazarenko”, a precizat procurorul.

Un comunicat al procuraturii atribuie parţial această acuzaţie unei mărturii depuse pentru Serviciul ucrainean pentru Securitatea Satului, în noiembrie şi decembrie, de către un fost asociat al lui Lazarenko, Petro Kiricenko, în prezent stabilit în Statele Unite. Însă soţia lui Kiricenko, arestată pentru mai multe luni în cursul unei vizite efectuate în septembrie în Ucraina, a declarat pentru cotidianul Kyiv Post că a fost supusă unor presiuni pentru ca soţul său să facă depună această mărturie. Contactat de Financial Times, Kiricenko a refuzat să comenteze cu privire la mărturie.

Kuzmin a anunţat că urmăreşte să îl interogheze pe Lazarenko, aflat spre finalul ispăşirii unei pedepse de nouă ani de închisoare pentru spălare de bani, cu scopul de a verifica informaţia. Lazarenko a negat orice implicare în asasinat. Procurorul ucrainean a adăugat că Timoşenko este vizată de alte „aproximativ zece” investigaţii, inclusiv evaziune fiscală, pentru care riscă 12 ani de închisoare. Aliaţii lui Timoşenko sugerează că aceste acuzaţii au ca scop menţinerea opozantei în închisoare în cursul alegerilor parlamentare din octombrie.