Jocurile Invictus, prima medalie pentru România. Maiorul Laurențiu Șerban a câştigat bronzul la 1.500 metri

25 09. 2017, 18:42

Prima medalie a echipei Invictus Romania a fost câștigată luni de maiorul Laurențiu Șerban, care a obținut bronzul la proba de 1.500 de metri. Laurențiu Șerban, căpitanul lotului Invictus România, a fost rănit în Afganistan în anul 2006, în timp ce își scotea colegii dintr-un transportor amfibiu blindat care fusese atacat cu un dispozitiv exploziv improvizat„, informează un comunicat al Ministerului Apărării Naționale (MApN).

Echipa României care participă la jocurile Invictus de la Toronto este formată din 15 militari răniți în teatrele de operații din Afganistan și Irak.

Invictus Team România va participa la șase discipline sportive individuale — tir cu arcul, atletism, canotaj în sală la simulator, haltere, ciclism, înot. De asemenea, echipa României va concura și în competiția de volei din poziția șezând.

În cele șapte zile ale competiției, membrii Invictus Team România vor participa la peste 30 de întreceri sportive. Alături de ei se vor afla antrenorii acestora din cadrul Clubului Sportiv al Armatei Steaua București, membri ai familiilor, prieteni și suporteri români din Canada.