Judecata în dosarul morţii fotbalistului Patrick Ekeng poate începe

11 05. 2018, 08:22

Magistraţii au decis că poate începe judecata în dosarul morţii fotbalistului Patrick Ekeng

„Respinge cererile şi excepţiile formulate de inculpata Duţă Elena-Mihaiela şi partea responsabilă civilmente SC PULS MEDICA SRL ca fiind neîntemeiate. Constată că este competentă material şi teritorial să soluţioneze prezenta cauză. În baza art. 346 alin. 2 Cpp. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1438/P/2016 din data de 02.02.2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti privind pe inculpata Duţă Elena-Mihaiela, cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. 2 Cp., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpata Duţă Elena-Mihaiela, termenul urmând a fi stabilit după rămânerea definitivă a prezentei încheieri. Cu drept de a formula contestaţie în 3 zile de la comunicarea încheierii”, se arată în decizia instanţei.

Văduva lui Patrick Ekeng, în război cu Dinamo. „M-au umilit!”

Parchetul Capitalei o acuză pe medicul Elena Mihaiela Duţă că, fiind delegată să asigure asistenţa medicală de urgenţă pe 6 mai 2016, la meciul desfăşurat pe Stadionul Dinamo, „a omis să ia măsurile care se impuneau şi anume – în primă fază evaluarea corectă a stării jucătorului Ekeng Ekeng Patrick Claude în funcţie de care trebuia să ia sau să dispună măsurile adecvate şi ulterior, după ce a constatat că pacientul se afla în fibrilaţie ventriculară, să aplice protocolul de resuscitare prevăzut de ghidurile pentru basic life suport – sporind astfel un pericol însemnat pentru viaţa pacientului, pericol care nu a mai putut fi înlăturat, acesta decedând în ciuda intervenţiei ulterioare a personalului medical din cadrul Spitalului Floreasca, neprevăzând rezultatul inacţiunii sale, deşi trebuia şi putea să prevadă producerea acestui rezultat”.

Soţia lui Ekeng, declaraţii BOMBĂ. „Dinamo MI-A UCIS soţul. Patrick nu avea probleme medicale”

Patrick Ekeng (26 de ani) a decedat pe 6 mai 2016, în timpul meciului Dinamo – Viitorul (3-3). Fotbalistul intrat pe teren în minutul 70 s-a prăbuşit pe gazon în preajma cercului de la centrul terenului, a fost dus la spital, dar după aproximativ 70 de minute de efectuare a manevrelor de resuscitare a fost declarat decedat.