Judecătorul Dana Gîrbovan, preşedintele UNJR: Gravitatea celor prevăzute Protocolul PG-SRI e CUTREMURĂTOARE

30 03. 2018, 14:29

„Protocolul din 2009 dintre Parchetul General şi SRI încalcă normele constituţonale şi internaţionale de bază privind statul de drept, democraţia, separaţia puterilor, independenţa justiţiei şi respectarea drepturilor omului. Aceasta e concluzia la care ajungi citind cu atentie Protocolul din 2009 semnat între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii. Gravitatea celor prevăzute în acest Protocol e cutremurătoare pentru orice persoană, chiar cu minime studii juridice şi noţiuni elementare despre stat de drept”, a scris pe Facebook Dana Gîrbovan, preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR).

Magistratul mai consideră că acest protocol a extins competenţele de cercetare penală ale SRI-ului chiar dincolo de cele pe care le avea fosta Securitate comunistă.

De asemenea, sursa citată a mai scris că protocolul dezvăluie faptul că, ceea ce SRI-ului avea interzis expres prin lege să facă încă din 1992, i s-a permis prin intermediul acestui protocol încheiat în 2009.