Jumătate de porc, ŞPAGĂ pentru obţinerea pensiei de handicap

01 08. 2016, 07:11

Cei doi angajaţii sunt acuzaţi pentru trafic de influenţă şi luare de mită pentru că ar fi primit bani şi diverse bunuri pentru a ajuta diverse persoane să obţină indemnizaţii de handicap. Printre bunurile primite ca şpagă s-a numărat şi o jumătate de porc. 

Dosarul a ajuns să fie deschis după un denunţ făcut de o femeie care a reclamat că i s-a cerut iniţial suma de 500 de euro, iar ulterior, pentru că i s-a părut mult, suma cerută a fost mai mică, adică 1.000 de lei. 

A fost organizat chiar şi un flagrant în care angajatul a primit 2 bancote a câte 100 de lei, ambele fiind marcate de către procurori. Aceştia susţin că se crease o întreagă reţea a şpăgii, ca se dădeau sume între 150 şi 200 de lei de către fiecare persoană, şi asta numai pentru ca fiecare dosar să fie prezentat comisiei. 

Dosarul va fi judecat în luna septembrie la Tribunalul Argeş.